Mihai Eminescu si eternitatea

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Mihai Eminescu si eternitatea

Mesaj  silverstar la data de Lun 15 Iun 2009 - 7:03

Astăzi se împlinesc 120 de ani de la moartea celui mai mare poet român, Mihai Eminescu.

La steaua...

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

Sursa: Romanian Voice
avatar
silverstar

Mesaje : 104
Data de înscriere : 06/06/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Mihai Eminescu si eternitatea

Mesaj  silverstar la data de Lun 15 Iun 2009 - 22:02

Biserica lui Eminescu

Memorialul Ipotesti, sobru si elegant, a devenit in ani tot mai cautat, subminand ideea ca interesul romanilor fata de marile valori ar fi pierdut. Pe harta imaginara a afectivitatii dobandite prin educatie, ca si pe traseul turismului cultural, localitatea Ipotesti ramane un obiectiv de cel mai inalt interes. Nu umbra lui Eminescu este prezenta in acest spatiu, ci lumina lui. Aceasta lumina da o valoare deosebita complexului muzeal dedicat poetului. In afara de casa parinteasca, transformata in muzeu, complexul Ipotesti s-a imbogatit cu moderne sali de conferinta si de lectura, un amfiteatru in aer liber (care va deveni in curand decapotabil), o bogata biblioteca, aceasta atragand numerosi cercetatori, eminescologi, scriitori. Pe langa toate acestea, s-au construit adevarate vile cu arhitectura postmoderna ce constituie spatii de cazare extrem de generoase. Acestea sunt destinate turistilor si, mai ales, scriitorilor care vor sa creeze, protejati de pacea locului si de traditia lui.

Biserica veche a fost cumparata de mama poetului

Pentru cine nu a vizitat niciodata acest memorial deosebit de impunator, crescut pe langa o modesta casa taraneasca, un lucru de mirare este faptul ca in aceeasi incinta exista doua biserici. Ambele sunt de dimensiuni mici, cea mai veche fiind si cea mai smerita, intr-o pozitie plina de condescendenta fata de prima. Cea mai putin vizibila, micuta, este chiar biserica familiei Eminovici, cumparata de mama poetului, cu o parte din banii de zestre. Ea a primit, cand s-a maritat, o dota de 2.000 de galbeni, iar pe biserica a dat 250 de galbeni. Biserica si casa au fost cumparate de la boierul Teodor Murgulet. Tatal poetului a platit salariul preotului care oficia slujbele.

Dar anii au trecut ca nouri lungi pe sesuri. In preajma semicentenarului mortii lui Mihai Eminescu, istoricul Nicolae Iorga initiaza, in „Viata Romaneasca“, in 1928, o colecta necesara pentru a construi o biserica dedicata geniului poeziei romanesti. Istoricul a vrut ca biserica sa se numeasca „Mihai Eminescu“, fapt imposibil, pentru ca Eminescu nu este canonizat. Dar, intr-un fel, biserica ii poarta numele, pentru ca a primit hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Ea a fost sfintita in 1939, la 50 de ani de la moartea poetului. Iorga ar fi vrut sa fie daramata biserica veche, pentr a-i face mai mult loc celei noi, dar oamenii nu au fost de acord, asa ca i-a fost doar luat putin din pronaos. In rest, biserica Eminovicilor rezista peste timp, ca o marturie a credintei acestora ea are in spate cimitirul familiei, teiul despre care se spune ca ar fi plantat de Eminescu si mormantul simbolic al acestuia.

In semn de doliu, aurele sfintilor sunt negre

Dar ce face ca biserica noua sa fie neobisnuita? Nu numai ca este consacrata memoriei unui poet, dar, in interior, aurele sfintilor sunt negre! Pictorul Petre Remus Troteanu le-a pictat astfel, in semn de doliu pentru soarta poetului. Pe peretele votiv se afla pictat Mihai Eminescu, in stanga, iar in dreapta regele Carol al II-lea, parca intr-un dialog simbolic intre un rege al istoriei, efemer, si un rege al poeziei, vesnic. Sculptura in lemn a fost realizata de olandezul Perl Merloe.

Planul bisericii este clasic, format din pridvor, pronaos, naos, altarul este poligonal, cu turla pe naos, turla are baza patrata, inaltime relativ redusa, plan poligonal. Zidaria este formata din piatra cu insertii de caramida, trei contraforti pe fiecare latura, cu rol decorativ, cornisa din caramida, profilata, si in interiorul cornisei se afla o friza cu decoratie cromatica diversa. Acoperisul este o sarpanta cu invelitoare din tigla. Avem deja un poet sfant, in persoana Mitropolitului Dosoftei. Avem un poet pentru care s-a construit o biserica, in persoana lui Eminescu. Daca pentru fiecare poet important s-ar construi un lacas religios, s-ar sfinti din ce in ce mai mult spatiul romanesc.

Carmelia LEONTE
Sursa: crestinortodox.ro
avatar
silverstar

Mesaje : 104
Data de înscriere : 06/06/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Mihai Eminescu si eternitatea

Mesaj  silverstar la data de Dum 21 Iun 2009 - 6:41

Mihai Eminescu
Aveam o muză

Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Poţi ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur şi mătasă,
Grumazii albi şi umeri coperea,
În strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!

Şi talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci şi albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se ţine haina cea bogată
Prinsă uşor cu un colan de pai,
Astfel adesea mă găsea veghind
Nori străbătea o umbră de argint.

Crinul luminei strălucea în mână
Reflectând dulce mândrul ei obraz,
Razele dulci loveau faţa-i senină,
Rotunzii umeri şi-albul ei grumaz;
Părul lucea ca auru-n lumină,
Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaştri-n gene lungi de aur
Şi fruntea-i albă-ntunecată-n laur!

O dată-n viaţa-i muritorul vede
În visul său un chip aşa d-ales!
Eu... fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades.
Venea-n singurătatea mea [pe îndelete],
Rătăceam mâna-n păru-i blond şi des,
De pe-umeri haina-i luneca uşor ­
Vedeai rotundul braţ pân' subsuori.

Părea c-aşteaptă de a fi cuprinsă,
De-a-şi simţi inima bătând cu dor,
Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,
Ca graiul ei să tremure uşor,
Să văd privirea veselă şi plânsă,
Să aud glasu-ntunecat de-amor
Şi la ureche dulce să-i repet
Cântul, ce-n gândul meu se mişcă-ncet.

O, îmi şopteste numa-n dulci cuvinte
Neînţelese, pline de-nţeles,
O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,
Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,
Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger eşti ce fu din Cer trimes,
Ca să mângâi junia mea bogată
Cu-a ta zâmbire dulce şi curată.

S-apropia, în aer suspendată,
Şi braţul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam în sus la faţa-i luminată,
La gura-i mică care surâdea
­Din ochi albaştri raza-ntunecată,
Plină de-amor- în ochiul meu cădea,
Talia ei subţire-n colan strâns
Tremura scump de braţul meu cuprinsă.

Ea a murit. - Am îngropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plâns. ­
Am sfărmat arfa - şi a mea cântare
S-a înăsprit, s-a adâncit - s-a stis.
Îmi plac a nopţii turburate oare,
Îmi place de dureri să fiu învins;
O, de-aş orbi; de-aş amuţi odată,
Că-n lume nu văd lumea căutată!

Eu nu văd munţii înecaţi de nouri,
De care gându-mi vultur s-acăţa;
N-aud a mării înmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu măreţ s-amesteca;
În codri-antici n-aud muget de bouri,
Trezind zilele vechi în mintea mea,
Codrul din munţi, râul din vale-mi tace -
­De ce nu pot în praf a mă preface!
avatar
silverstar

Mesaje : 104
Data de înscriere : 06/06/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Mihai Eminescu si eternitatea

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum